Hramul de toamnă al Catedralei din Urziceni

8-9 noiembrie 2019

Sărbătoarea Sfântului Ierarh NECTARIE

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte
Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor o copie a Icoanei Maicii Domnului Axion
Estin (Cuvine-se cu adevărat) va fi adusă la Catedrala din Urziceni în perioada
8-9 noiembrie 2019.

Astfel, vineri 8 noiembrie 2019, ora 15.00,
sfânta icoană va fi adusă în parohia noastră și va rămâne până sâmbătă, 9
noiembrie, ora 20.00. Vom avea două zile de binecuvântare duhovnicească și un
program intens de rugăciune.

Evenimentul are loc cu ocazia hramului de
toamnă al Catedralei Urziceni, sărbătoarea Sfântului Ierarh NECTARIE Taumaturgul.

Icoana Maicii Axion Estin este originară din
Sfântul Munte Athos și este considerată făcătoare de minuni și grabnic
ajutătoare celor care se roagă cu credință.

Din anul 2013 o părticică din moaștele
Sfântului Nectarie se află permanent spre închinare în sfântul lăcaș. De atunci,
în fiecare an, târziu în toamnă, data de 9 noiembrie este un prilej de bucurie
duhovnicească aleasă pentru credincioșii Catedralei din Urziceni.