Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de 29 iulie 2024, un grup de credincioși din Urziceni, dar și din localitațile aferente au mers în pelerinaj la câteva Sfinte Mănăstiri din Județele Buzău și Vrancea.
Însoțiți de către părintele paroh Petre Marian și părintele coslujitor Scărlătescu Adrian Lucian, s-au vizitat următoarele: Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi”, vechea Catedrală arhiespiscopală „Adormirea Maicii Domnului” și Muzeul bisericesc eparhial.
Apoi a urmat Sfânta Mănăstirea Trotușanu unde pelerinii s-au bucurat de o generoasă ospitalitate oferită de către maicile sfântului lăcaș.
Iar la întoarcere s-au vizitat Sfânta Mănăstirea Brazi, unde se află spre închinare Racla cu moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie și Sfânta Mănăstire Dălhăuți unde se gasește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Pe tot parcursul drumului precucernici părinți însoțitori au oferit informații despre sfintele așezăminte, dar și despre odoarele sfinte ce se gasesc spre cinstire în acestea.
Încărcați cu multă bucurie duhovnicească pelerinii au mulțumit lui Dumnezeu pentru acestă zi binecuvântată.
Binecuvântarea Domnului peste voi toți!