Catedrala Urziceni
Site-ul oficial Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena - Urziceni, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, din Protopopiatul Urziceni al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Un fragment din Sfânta Cruce va fi adus spre închinare la Catedrala UrziceniNoutati
13-05-2019 17:41

În perioada 17-21 mai 2019 un fragment din Sfânta Cruce va fi adus spre închinare la Catedrala din Urziceni.

Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu mijlocirea și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

        Astfel, vineri 17 mai 2019, ora 15.00, va avea loc primirea raclei cu lemnul Sfintei Cruci în Centrul Vechi, la Monument. Sfântul odor va veni de la Parohia Sf. Vasile – Victoria din București.

 Cu această ocazie, va fi adusă și racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care se află în permanență în Catedrala din Urziceni. Preoți și credincioși vor porni apoi în procesiune pe Calea București către sfântul lăcaș.

Evenimentul marchează sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul de primăvară al Catedralei. În fiecare zi va avea loc un program intens de rugăciune pentru binecuvântarea credincioșilor spre slava lui Dumnezeu.


        Începând din 2009, în fiecare an odoare sfinte sunt aduse în procesiune în Urziceni. Primăvara este momentul înnoirii sufletelor, iar întâlnirea cu sfinții ne ajută, în urcușul nostru duhovnicesc, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.