Catedrala Urziceni

Sfinții Împărați Constantin și Elena şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Protopopiatul Urziceni

Slujbă la trecerea dintre ani la Catedrala Urziceni

După datină, sâmbătă 31 decembrie 2022, la ora 23.00 slujitorii Catedralei Urziceni au săvârșit slujba la trecerea dintre ani.   Împreună cu mulțimea de credincioși au mulțumit Domnului pentru anul care a trecut și au adresat rugăciuni de binecuvântare pentru anul care a sosit.   La final părintele paroh a făcut o retrospectiva a anului […]

Lacrimi și speranțe de Crăciun

Duminică, 25 decembrie 2022, după Sfânta Liturghie părintele paroh de la Catedrala Urziceni a vizitat bolnavii de la Spitalul Municipal.   Cu această ocazie au fost binecuvântați cu icoana Nașterii Domnului. S-au cântat colinde și au fost oferite pachete cu daruri.   Nu au fost singuri de Crăciun. Ochii înlăcrimați ai celor suferinzi au privit […]

Decembrie cu daruri la Catedrala Urziceni

Ca în fiecare an luna decembrie aduce bucurie în suflete, așteptând cu nerăbdare praznicul Nașterii Domnului. La Catedrala Urziceni au avut loc ample acțiuni, începând cu sărbătoarea Sfântului Nicolae. Copiii de la Centru și-au pregătit ghetuțele și au așteptat cuminți venirea lui Moș Nicolae. Darurile au sosit noaptea după tradiție, iar dimineața i-a surprins pe […]

Sfântul Nectarie hramul de toamnă al Catedralei Urziceni

Anul acesta s-au împlinit nouă ani de când o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie a fost dăruită Catedralei din Urziceni.   Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor în perioada 8-9 noiembrie 2022 a fost adusă, la biserica noastră, Icoana Maicii Domnului Xenia de la Schitul Horia. Cu această ocazie a avut […]

Încă un proiect cultural finalizat la Catedrala Urziceni

Duminică, 30 octombrie 2022, în Catedrala din Urziceni a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului „Citim, cunoaștem, scriem, povestim…” ediția a VII-a, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Ialomița. Proiectul a constat în realizarea a patru excursii tematice la care au participat 42 de elevi de la Școlile I.H. Rădulescu și Al. Odobescu din Urziceni, […]

Pelerini din Urziceni la moaștele Sfintei Parascheva

Miercuri, 12 octombrie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor un grup de credincioși de la Catedrala din Urziceni au mers să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Au fost însoțiți de părintele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni. Pe parcursul drumului le-a povestit despre viața cuvioasei și istoria strămutării sfintelor […]

Credincioșii Catedralei Urziceni în pelerinaj la mănăstirile din Ardeal

În perioada 25-27 septembrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Catedrala Urziceni a organizat un pelerinaj. S-au vizitat Mănăstirile Râmeț, Câmpia Turzii, Aiud și Nicula. De asemenea am făcut un popas de rugăciune în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La mănăstirea Nicula credincioșii au participat la slujba de priveghere în cinstea Sfântului Antim […]

40 de Liturghii în cinstea Sfântului Nectarie

  Începând de joi, 29 septembrie 2022, la Catedrala din Urziceni se va oficia zilnic Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul Sfântului Nectarie.   Vor fi 40 de zile în care ne vom ruga pentru cei vii, dar și pentru cei adormiți.   Anul acesta se împlinesc 9 ani de când biserica noastră a primit în […]

Citim, cunoaștem, scriem, povestim – ediția a VII-a – 2022

  A devenit deja o tradiție ca în fiecare toamnă să derulăm proiectul cultural „Citim, cunoaștem, scriem, povestim”, ajuns anul acesta la a VII-a ediție.   Evenimentul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 9 noiembrie 2022 cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor.   Partener principal este Consiliul Județean Ialomița care sprijină […]

Ghiozdane și rechizite oferite de Catedrala Urziceni

Duminică, 4 septembrie 2022, la Catedrala Urziceni a avut loc un eveniment devenit deja tradiție. După Sfânta Liturghie preoții Catedralei au oferit daruri copiilor cu ocazia începutului de an școlar.   Apoi s-au citit rugăciuni pentru luminarea minții și au fost binecuvântați toți copiii prezenți. Astfel, peste 50 de elevi au primit îmbrăcăminte, încălțăminte, dar […]

Page 3 of 66

© Catedrala Urziceni

Sari la conținut