În perioada 19-22 mai 2021 moaștele Sfântului Antonie cel Mare au fost aduse la Catedrala din Urziceni.
Evenimentul a fost deosebit întrucât pentru prima dată sfintele odoare au ieșit în provincie.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu mijlocirea și binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor, miercuri, 19 mai 2021, racla cu sfintele moaște a fost adusă de o delegație de la Biserica Sf. Anton – Curtea Veche din București.
Odoarele au fost așezate spre închinare, pe esplanada din fața bisericii, împreună cu o părticică din moaștele Sf. Nectarie, aflate în patrimoniul Catedralei din Urziceni.
Cu această ocazie a avut loc un amplu program de rugăciune.
Din anul 2009 s-a creat o tradiție prin aducerea în fiecare primăvară a unor odoare sfinte (sfinte moaște, Brâul Maicii Domnului, Lemn din Sfânta Cruce, s.a) la prăznuirea hramului Catedralei din Urziceni, Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Preot Bogdan Ionuț Stancu

Parohul Catedralei Urziceni