Părintele paroh Bogdan-Ionuț Stancu împreună cu părintele diacon Marian Petre au săvârșit programul liturgic în noaptea dintre ani.

Numeroși credincioși au ales să petreacă intrarea în noul an alături de păstorii lor sufletești în Catedrala Municipiului și au participat la momentul de rugăciune. La final, părintele paroh a amintit celor prezenți principalele evenimente ce au avut loc în parohie în anul ce a trecut, mulțumind totodată tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit realizarea acestora. De asemenea, a anunțat importanța anului 2017 pentru credincioșii din Urziceni, care vor celebra cincisprezece ani de la sfințirea Catedralei, pe data de 21 mai, de hramul bisericii, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Astfel, pe parcursul anului, vor avea loc ample manifestări religioase menite să evidențieze însemnătatea acestui eveniment. La mulți și buni ani!