Un grup de credincioși ai Catedralei din Urziceni au ales să petreacă ziua de miercuri, 30 noiembrie 2016, într-un pelerinaj la Mănăstirile din Dobrogea.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor părintele paroh Bogdan-Ionuț Stancu i-a călăuzit pe urmele Sfântului Apostol Andrei.

Primul popas a fost făcut la Peștera Sfântului Andrei din Județul Constanța. Cu emoție au cinstit sfintele sale moaște, pe urmă au participat la Sfânta Liturghie.

După aceea au mers către Mănăstirea Dervent. S-au recules înaintea izvorului sfântului și s-au închinat la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Ultima oprire a fost în Bulgaria, la Catedrala din Silistra, unde s-au închinat la moaștele sfinților de la Durostorum.

Spre seară au ajuns înapoi la casele lor bucuroși că au călătorit prin locurile pe unde a trecut Sfântul Apostol Andrei – Apostolul Românilor și s-au apropiat mai mult de Dumnezeu în această perioadă a postului Nașterii Domnului.