Catedrala din Urziceni
Rețea

Slujitorii Catedralei din Urziceni premiază elevii meritorii la sfârșit de an școlar

Vineri, 24 iunie 2016, părintele Paroh Bogdan-Ionuț Stancu împreună cu părintele diacon Marian Petre au participat la festivitățile de sfârșit de an școlar ce au avut loc la cele două unități de învățământ de pe raza parohiei.

 

Cu această ocazie au înmânat premii la treizeci și doi de elevi de la Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu și paisprezece elevi de la Colegiul Național Grigore Moisil. Acestea au constat în cărți de rugăciuni, reviste, iconițe și cruciulițe. Au fost răsplătiți copiii care au participat la olimpiada și alte concursuri de religie, dar și cei care participă la cercul de religie și orele de cateheză parohială. În urma parteneriatului dintre biserică și școală la Catedrala din Urziceni, periodic, au loc acțiuni socio-culturale cu și pentru tineri. Astfel, stau mărturie numeroasele activități: Ziua Armatei, Ziua Națională, Daruri de Moș Nicolae, Colinde de Crăciun, Ziua Unirii Principatelor, Ziua Culturii Române, Ziua Mărțișorului, Ziua Apei, Ziua Florilor, Hramul Bisericii, Ziua Copilului, Ziua Eroilor, etc. Mulțumim tuturor binevoitorilor creștini care ne sprijină tot timpul în desfășurarea acțiunilor cu tinerii în parohia noastră.