Vineri, 6 decembrie 2019, copiii aflați în Complexul de Servicii Sociale Urziceni au avut o frumoasă surpriză. Momentul a fost plănuit de parinetele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni împreună cu domnul profesor Constantin Turcu, directorul Școlii Gimnaziale Alexandru Odobescu.
Astfel, un grup de elevi însoțiți de profesori au venit cu daruri pentru confrații lor. Fiecare copil a dăruit un pachet cu produse de igienă, fructe și dulciuri, dar și zâmbete și alinare.
Ce poate fi mai frumos decât să fii copil și să îți manifești compasiunea față de alți tineri, să îți amintești de semeni și nevoile lor, iar apoi să împarți cu ei ceea ce primești.
La final părintele a adresat un cuvânt de mulțumire și apreciere tinerilor, după care i-a binecuvântat, elogiind dărnicia Sfântului Nicolae.
Pe data de 17 decembrie copiii de la centru vor avea serbarea de Crăciun, iar cu aceasta ocazie au primit în dar un brad oferit de o familie de buni creștini.
Despărțirea va fi scurta, cu promisiunea că vom reveni și în preajma Crăciunului.