Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, în sâmbăta Floriilor a avut loc la Catedrala Urziceni un atelier de încondeiat ouă.

        Doamna Liliana Bursuc, meșter popular din comuna Brăduleț, județul Argeș, a răspuns invitației părintelui paroh și a revenit în mijlocul copiilor pentru a împărtăși din tainele unei tradiții strămoșești.

        La acest eveniment au participat copiii de la grupul de cateheză parohial, care i-au invitat pe prietenii lor de la Centrul de Servicii Sociale Urziceni să încondeieze ouă împreună.

        Cu multă răbdare tinerii au ascultat sfaturile meșterului, apoi cu sârguință au pus în aplicare cele învățate. La final toți s-au bucurat de frumoasele realizări.

        Învierea Domnului cu bucurie!