Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, în perioada 13-14 martie 2018, la Catedrala din Urziceni a fost adusă spre închinarea credincioșilor Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Xenia de la Schitul Horia.
Tradiția continuă. De zece ani, neîntrerupt, în Postul Mare, casnicii lui Dumnezeu vin la Urziceni. Rugăciunile fierbinți ale comunității de creștini îi cheamă an de an, iar sfinții răspund de fiecare dată, aducând binecuvântarea Cerului peste poporul drept credincios.
Astfel, marți 13 martie 2018, la ora 15.00 odorul sfânt a fost întâmpinat de un număr mare de copii veniți special să primească pe Maica Domnului. Icoana a fost așezată alături de racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie, ce se găsește permanent în sfântul locaș.
În cele două zile de pelerinaj la Catedrala din Urziceni a avut loc un amplu program de rugăciune. În prima zi s-a slujit Taina Sfântului Maslu de către Părintele Protopop Aurel Berbec împreună cu un sobor de preoți. Cucernicia sa a transmis un cuvânt de felicitare pentru implicarea comunității în realizarea acestui moment duhovnicesc special. S-a săvârșit apoi Miezonoptica și Paraclisul Maicii Domnului. A doua zi a început cu Sfânta Liturghie, eveniment la care a participat mulțime de credincioși. Seara s-a săvârșit, încă o dată, Paraclisul Maicii Domnului, cei prezenți și-au luat apoi rămas bun și cu lacrimi în ochi au petrecut pe Născătoarea de Dumnezeu. Un sentiment de mulțumire vie am trăit văzând cum mulți copii au venit să se închine în cele două zile de pelerinaj, răspunzând astfel invitației făcute de preoții bisericii.
Timpul a fost scurt, dar rugăciunea neîntreruptă. Maica Domnului a împodobit sufletele credincioșilor cu harul său. Aflați la jumătatea Postului urcăm cu mai mult curaj spre Golgota, având nădejdea că rugămințile noastre vor ajunge înaintea Tronului Ceresc. Mulțumim Domnului pentru că neîncetat revarsă peste noi din darurile Sale cele bogate.
Preot Bogdan Ionuț Stancu
Parohul Catedralei din Urziceni