Ca în fiecare an, în Municipiul Urziceni, Postul Crăciunului este încununat de oficierea Tainei Sfântului Maslu în sobor de către cei șapte preoți ai urbei la fiecare din cele patru biserici.

Programul liturgic special s-a încheiat marți, 15 decembrie 2015, cu oficierea slujbei la Catedrala din Urziceni. Enoriașii au participat în număr mare, cu multă bucurie în suflete și pe chipuri.

La fiecare slujbă harul dumnezeiesc s-a pogorât în chip minunat peste capetele plecate în semn de smerenie ale credincioșilor. Rugăciunile acestora îngemănate cu ale sfințiților părinți, s-au înălțat către cer. Iar lacrimile deznădejdii au fost șterse de pe obraji prin mila nemărginită a Domnului. Și cu siguranță, fiecare suflet rănit, care poartă povara propriei răzvrătiri, va fi împresurat de lumină, de căldură, de mângâiere dumnezeiască… de speranță.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Ovidiu Dincă de la Parohia Sf. Nicolae, care a vorbit celor prezenți despre libertate, amintind de viața virtuoasă a Sf. Ierarh Elefterie.

La final Părintele Bogdan-Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni, a mulțumit tuturor pentru bucuria comuniunii și a îndemnat la statornicie și unitate față de Biserica noastră strămoșească.

Fie ca Nașterea Domnului să vă înalțe sufletele mai presus de fire, să simțiți lumina și căldura dumnezeiască fără de care viața ar fi o dureroasă rătăcire!

Sărbători fericite, cu multă sănătate și pace în suflete!