Urziceniul a simțit şi el, chemarea lui, fiind un locbinecuvântat de prezența unei părticele din sfintele sale moaşte făcătoare deminuni, care sunt păstrate şi cinstite în Catedrala oraşului, transformată,aşadar, într-o insulă a rugăciunii, aflată în marea aceasta a cotidianului,spre care se îndreaptă călătorii obosiți, să-şi odihnească şi să-şi adapecugetele cu apa dulce a rugăciunii. O rugăciune a mulțumirii, care a început cupatruzeci de zile în urmă, pe 29 septembrie şi care avea, nu să se încheie, cisă fie încununată de slujbele în sobor de preoți, din ziua de pomenire aSfântului. Mulțumire pentru darul acesta minunat al sfintelor moaşte, primit cu2 ani în urmă (chiar pe 29 septembrie), de la Mitropolia de Hydra Spetses şi Eghina, mulțumire pentrubinefacerile şi vindecările minunate, care i-au copleşit pe credincioşii ces-au rugat cu credință şi nădejde, ca Sfântul Nectarie să mijlocească pentruei, şi, nu în ultimul rând, mulțumire pentru bucuria comuniunii din acestepatruzeci de zile.
Catedrala din Urzicenia fost neîncăpătoare. Preoți şi credincioşi soseau, unul după altul, să sealăture soborului slujitor şi poporului rugător. Împreună cu ei, alți 35 000 deoameni din toată lumea au ales să participe, prin intermediul permisiv alinternetului, mulțumită ultimelor tehnologii care permit transmisiuni video îndirect.
În conştiința celor dinUrziceni, în numai 2 ani – de când părticica cu sfintele moaşte se află aici –Sfântul Nectarie a pătruns atât de adânc, încât oamenii îi spun simplu,“Sfântul”. Să treacă pe la raclă şi să se închine la “Sfântul” a devenit,pentru mulți, un mod firesc de trai, un început simplu, de zi cu zi. Cum să nuvină pentru un “mulțumesc”, chiar în ziua sa de pomenire, la 95 de ani de cândSfântul Nectarie a trecut în ceata sfinților, mijlocind pentru rugăciunilecredincioşilor?
Sfânta şi DumnezeiascaLiturghie, jertfă permanentă a Mielului lui Dumnezeu pentru păcatele noastre,apropierea palpabilă de moaştele Sfântului Nectarie şi închinarea la Icoana sa,în care acesta, deși a fost arhiereu, este reprezentat fără mitră, sugerândviața smerită pe care a dus-o, mirul uns de preot în semnul Crucii – “armăasupra diavolului” – pe frunțile oamenilor, i-au strâns pe cei din Urziceni,simplu şi firesc, într-un singur loc: Catedrala Ortodoxă.
Aducem multumiriPreasfintitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor pentruarhiereasca binecuvântare în desfășurarea acestui program liturgic deosebit.
De asemenea suntemrecunoscători Agenției de știri LăcașuriOrtodoxe pentru fructuoasa colaborare.
Nu în ultimul rândmulțumim tuturor credincioșilor care s-au implicat în organizarea acestui hram,dar și prietenilor noștri CARREFOUR ROMÂNIA și TYMBARK ROMÂNIA pentrusponsorizările generoase.
Bucură-te Sfinte Ierarhe Nectarie Mare făcătorde minuni.