Luni, 09 noiembrie 2015, întreaga suflare ortodoxă îl serbează pe Sfântul Ierarh Nectarie, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi de dată recentă, cunoscut mai ales ca vindecător al uneia dintre cele mai cumplite boli, cancerul.

Catedrala din Urziceni este unul din puținele lăcașuri ortodoxe din lume care au privilegiul de a adăposti, de câțiva ani, o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul și pe care o așează spre închinare, cu fiecare ocazie, celor care apelează cu credință la mijlocirea Sfântului, în rugăciunile lor către Dumnezeu, atât din localitate, cât și din împrejurimi.

Astfel că, un program special de sărbatoare se va derula în zilele care urmează, sărbătoarea propriu-zisă a marelui Ierarh începând atunci când, pentru Biserica Ortodoxă, începe o noua zi liturgică – din seara zilei precedente datei de cinstire:

Manifestarile vor respecta următorul program:

– Duminica, 8 noiembrie, ora 16.00 – Slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu;

– Luni, 9 noiembrie, ora 7.30, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Evenimentele speciale din data de 9 noiembrie încununează o perioadă mai amplă de rugăciune, întrucât, începând cu data de 29 septembrie – ziua în care, cu binecuvântarea și prin mijlocirea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, particica din sfintele moaște a ajuns la Urziceni – se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie.

Catedrala din Urziceni își ține porțile deschise în toată această perioadă, pentru toți cei care doresc să participe la aceste evenimente, până la ultimul închinător, Sfântul Nectarie Taumaturgul – devenit pe veci cel de-al doilea hram al bisericii, alături de Sfinții Împărați Constantin și Elena – fiind grabnic ajutător tuturor celor care vin și se roagă cu crediță înaintea icoanei sale și a Sfintelor Sale Moaște.