Un început de an școlar binecuvântat la ȘcoalaGimnazială I. H. Rădulescu! Catedrala din Urziceni a oferit elevilor ghiozdanepline cu rechizite!
Anul școlar, care tocmai a început,a fost încununat de multe zâmbete la Școala Gimnazială I.H. Rădulescu dinUrziceni. Douăzeci și cinci de elevi cu rezultate excepționale la învățătură,dar care provin din familii cu posibilități reduse, au primit ghiozdane șirechizite.
Cu multă sârguință, atât din parteapreoților care slujesc în Sfânta Catedrală, cât și a enoriașilor cu sufletmare, s-a reușit strângerea sumei de 2500 de lei. Cum este esențial ca generațiiletinere să fie susținute, toată atenția afost îndreptată asupra copiilor premianți ai școlii. Aceștia au primit cu multăbucurie în suflet rechizitele, mai alesca aveau atâta nevoie de ele. Totodată, în cadrul acestui eveniment, părinteleprotopop le-a ținut un discurs emoționant copiilor, încurajându-i să devinăbuni creștini, să manifeste grijă față de aproapele lor. Și, nu în ultimulrând, să dăruiască alinare celor aflați în neputință printr-o vorbă bună, printr-unzâmbet…
În mod cert, astfel de acțiunifilantropice vor mai avea loc în viitorul apropiat, având în vedere că între ȘcoalaI. H. Rădulescu și Catedrală există un parteneriat care ajută comunitatea deelevi să nu se dezică de valorile creștine.
Fie ca anul școlar care tocmai a început să fie unulluminat, binecuvântat, plin de succese pentru elevi și dascălii lor.