Catedrala din Urziceni
Rețea

Pelerini din Urziceni pe Muntele Tabor de Schimbarea la Față

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu un grup de credincioși din Urziceni au mers în pelerinaj în Israel, în perioada 16-22 august 2017.

 

Însoțiți de părintele Bogdan-Ionuț Stancu au trăit momente deosebite pline de încărcătură duhovnicească, dar mai ales au simțit fiorul și emoția vie care izvorăște din locurile sfinte.

 

Momentul cel mai important a fost participarea la Sfânta Liturghie săvârșită pe Muntele Tabor de Schimbarea la Față și trăirea minunii norului dumnezeiesc, care aduce binecuvântare peste credincioși.

 

De asemenea, închinarea la locurile sfinte, unde s-au citit rugăciuni și pasaje din Sfânta Evanghelie, a fost un prilej de aducere aminte că omul este creat de Dumnezeu nu doar cu trup, ci mai ales cu suflet.

 

„Am călătorit pe meleaguri diferite de oricare altele… Ne-am rugat, l-am căutat pe Dumnezeu în aceste zile și cu siguranță ne vom simți mai întăriți, vom fi mai buni, mai înțelepți” (mărturia unui pelerin – Rodica Nicolae).

 

Nu putem decât să fim mulțumitori Bunului Dumnezeu pentru acest mare dar și să mărturisim cu ardoare credința ortodoxă până la sfârșitul vieții.

 

[https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-58.632750 DSCF1413.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-56.753043 DSCF1387.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-54.828553 DSCF1313.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-52.878505 DSCF1282.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-50.863183 DSCF1270.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-49.013317 DSCF1268.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-47.115736 DSCF1249.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-45.237544 DSCF1241.JPG] [https://sf-esc.ro/files/images//2017/08/31-23-25-42.040441 029.JPG]