Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în zilele de 28-29 martie 2017, la Catedrala din Urziceni a fost adusă Icoana Maicii Domnului Axion Estin (Vrednică ești). Din anul 2009 s-a creat o tradiție ca în fiecare an, în perioada Postului Mare, sfinte moaște și sfinte icoane să fie aduse spre închinare, iar parohia noastră să fie gazdă a casnicilor lui Dumnezeu.
Astfel, marți 28 martie ora 14.00, icoana Maicii Domnului de la Parohia Malu Vechi, a fost adusă în Municipiul Urziceni și primită de către preoții Catedralei împreună cu părintele Protopop Aurel Berbec. A urmat apoi slujba de Te Deum și Acatistul Maicii Domnului.
Seara preoții din cercul pastoral Urziceni s-au întâlnit și au săvârșit Taina Sfântului Maslu, slujbă la care a participat mulțime de credincioși. Programul liturgic a continuat și a doua zi, iar credincioșii s-au putut închina până spre seară, când Icoana Maicii Domnului s-a întors în parohia de unde a venit.
Evenimentul s-a dorit a fi o prevestire a ceea ce va urma de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Căci pe data de 21 mai 2017, când se vor împlini 15 ani de la sfințirea sfântului locaș, Maica Domnului se va întoarce să binecuvânteze comunitatea de credincioși. Cel mai scump odor rămas și făcut de însăși Fecioara Maria – Brâul Maicii Domnului, va ajunge la Urziceni în perioada 17-22 mai 2017.
Stăpână, Stăpână, primește rugăciunea nevrednicilor robilor tăi
și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul!
Preot Bogdan-Ionuț Stancu
Parohul Catedralei din Urziceni